Piața auto din România s-a majorat în luna iunie cu 15,25%, continuând tendința de creștere din ultimii doi ani. Segmentul de autoturisme a crescut cu aproape 20%, ajungând la unul dintre cele mai mari niveluri din ultimii ani.
Primul segment de autoturisme din Europa în care propulsia electrică a devenit dominantă este cel al SUV-urilor mari, de până la 5 metri lungime, acolo unde producătorii au preferat, probabil, să livreze modelele cu valoare adăugată mai mare.
Piața auto din România a înregistrat un ușor declin în penultima lună a anului, pe fondul raportării la o lună foarte bună, respectiv noiembrie 2021, în care volumul înmatriculat a fost ridicat. Așa cum s-a mai petrecut în acest an, creșterea este doar una relativă, deoarece volumul înregistrat este unul dintre cele mai ridicate din 2022.
Cei doi producători de automobile din România și numeroșii importatori s-au confruntat în acest an cu o provocare care a depășit neajunsurile pandemiei, găsindu-se în imposibilitatea de a livra clienților mașinile comandate. Multe comenzi s-au pierdut, pentru că oamenii au migrat de la o marcă la alta în funcție de termene, iar unii s-au dus către second-hand. Calculele Profit.ro pentru finalul anului arată că ne putem aștepta la o creștere de până la 10 procente, pe fondul unui avans semnificativ al mărcii Dacia și al câtorva mărci de import.
Skoda a decis să reînceapă expedierea de subansamble către uzina de producție din Ucraina, a partenerilor de la Eurocar, companie independentă cu sediul în Ucraina.
Cehia concurează cu țările din Europa de Est, între care se găsește și România, pentru amplasarea unei fabrici de baterii. Este vorba despre a patra uzină a grupului prevăzută în planurile de electrificare.
Skoda Auto, divizia cehă a grupului german Volkswagen, a reluat duminică activitățile productive, după o pauză de două săptămâni luată din cauza lipsei semiconductorilor, a declarat un purtător de cuvânt citat de Reuters.
Skoda Auto, parte a grupului Volkswagen, va opri activitatea a două fabrici din Cehia, timp de o săptămână, la sfârșitul lui septembrie, din cauza deficitului de cipuri, transmite Reuters.
Skoda Auto, divizia cehă a grupului german Volkswagen, va desființa 2% din locurile de muncă administrative din Cehia, mai degrabă prin neînlocuirea persoanelor care pleacă din companie, decât prin restructurare, a anunțat joi cel mai mare producător de automobile din această țară, transmite Reuters.
Înmatriculările de autovehicule din România au continuat să scadă și în februarie, potrivit datelor anunțate de DRPCIV, chiar dacă ritmul s-a diminuat simțitor față de cele peste 50 de procente în minus din ianuarie.
Skoda a început să producă din nou autovehicule la uzinele sale din Cehia, după o pauză de 40 de zile, cu măsuri specifice pentru protecția angajaților.
Marca Skoda a anunțat un volum al mașinilor vândute în luna noiembrie mai mic decât cel înregistrat anul trecut, continuând astfel trendul declinului din acest an. Șeful companiei, Bernhard Maier, a declarat recent că acest lucru este cauzat de lipsa capacităților de producție.
Skoda a continuat să scadă și în august, la nivel global, raportând 88.100 vehicule vândute în această lună, mai puține decât anul trecut, în special din cauza pieței chineze, care reprezintă, de mai mult timp, cea mai importantă piață pentru cehi.
Skoda a reușit să atingă un nou record de vânzări în luna iulie, care devine astfel cea mai bună lună iulie din istoria mărcii. Marca cehă pare că reușește să treacă fără probleme de conjunctura nefavorabilă de pe piețele auto globale.
Skoda a înregistrat un declin în prima jumătate a acestui an, din punct de vedere al vânzărilor, potrivit datelor oficiale transmise de companie.
Skoda a reușit să livreze 95.900 de autovehicule clienților săi în aprilie, însă lucrurile par să întâmpine probleme la compania cehă, volumul fiind în scădere față de luna trecută și continuând astfel declinul din primul trimestru.
Skoda va prezenta la Geneva primul SUV electric al mărcii, sub forma unui concept-car ce va avea, ulterior, o versiune de serie. Vision iV Concept a fost dezvoltat pe aceeași platformă electrică a VW Group.
Volkswagen Group a livrat anul trecut 10.83 milioane de automobile, cu numai 0,9% mai multe decât în 2017, dar suficient pentru a păstra titlul de cel mai mare producător de autovehicule din lume, depășind Toyota sau General Motors.
Marca cehă Skoda, parte a grupului Volkswagen, anunță un nivel istoric al vânzărilor de automobile, care depășește recordul anterior, din 2017. Modelele cele mai vândute, Octavia, Fabia și Rapid, au pierdut însă teren simțitor în fața noilor SUV-uri. Skoda se pregătește să lanseze, în acest an, primul model hibrid al mărcii, preucm și primul vehicul complet electric.
Skoda a livrat un număr de 110.100 vehicule în luna noiembrie, la nivel global, în scădere față de anul trecut, și a ajuns la un nivel total, în acest an, de 1,14 milioane de vehicule livrate. Creșterea față de anul trecut este de peste 5 procente.
Porsche România, cel mai mare importator de autovehicule din România, anunță rezultate în creștere pentru prima jumătate a anului pentru toate mărcile din portofoliu, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Înmatriculările de autovehicule din România au crescut cu 44,25% în luna iunie, autoturismele având o creștere de peste 50%. După șase luni, înmatriculările de autoturisme au crescut cu peste 30% față de anul trecut, marcând o revenire puternică după recesiunea din ultimul deceniu și confirmând faptul că eliminarea taxei auto a fost benefică pieței auto.
Skoda ar putea subcontracta parte din producție pentru a putea face față cererii foarte mari. Anterior, compania anunțase că va crește capacitatea de producție, însă acest lucru necesită timp. Modelele din Cehia vor fi fabricate și în uzinele VW din Germania.
Înmatriculările în România de autoturisme au înregistrat în luna mai o creștere substanțială, cu mult peste estimările analiștilor și jucătorilor din piață. Pe piața de mașini second-hand aduse din alte țări, lucrurile încep să se calmeze, conform datelor analizate de Profit.ro, importul scăzând sistematic. Care sunt principalele mărci cumpărate.
Producătorul ceh Skoda, parte a grupului VW, a anunțat rezultate record pentru luna aprilie, cu o premieră: depășirea pragului de 100.000 de vehicule livrate într-o singură lună.